Skip to main content

Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, anul acesta urmând să fie marcată la 5 iulie. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1994, prin hotărâre de guvern.

Ziua Justiției se organizează anual, în prima duminică a lunii iulie. Acest eveniment marcheaza rolul și importanța puterii judecatorești, a partenerilor justiției, a tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept și constituie, totodată, un bun prilej pentru consolidarea relațiilor instituționale.

De-a lungul timpului, cu prilejul acestei zile, s-au organizat o serie de manifestări, ce au inclus seminarii, conferinţe, dezbateri publice, zilele porţilor deschide la instituţiile de profil, la care participă magistraţi şi reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale (avocaţi, notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti), personalităţi ale vieţii publice şi juridice.

Ziua Justiției este un bun prilej prin care reprezentanții statului, precum și ai instituțiilor de resort transmit public mesaje. Implicarea civică se impune cu necesitate ştiind că cetăţeanul a fost, este şi va fi întotdeauna destinatarul şi depozitarul tuturor actelor de justiţie. Societatea civilă crede cu fermitate în statul de drept şi în colaborarea instituţională a autorităţii judecătoreşti potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.

Societatea civilă crede într-o justiţie care se înfăptuieşte în numele legii, o justiţie imparţială şi egală pentru toţi, într-o justiţie conectată cu societatea pe care o respectă și slujește prin misiunea sa nobilă.