Cod Civil

Un ansamblu de reguli normative care cuprinde cele mai importante reglementări referitoare la raporturile dintre persoanele fizice și juridice private, inclusiv statul, atunci când acesta participă la raporturi juridice în calitate de persoană privată.

Cod Penal

Ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni. Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită. Legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

Civil

Se referă la conflicte care privesc valori personale sau raporturi între persoane, cum ar fi cele privind succesiunile (avere, moștenire, testament), raporturile familiale (divorț, test de paternitate, separația de patrimoniu, convenție matrimonială), de afaceri (asocieri, drepturi intelectuale și patrimoniale) etc. Drepturile și obligațiile sunt cuprinse în Codul Civil.

Penal

Domeniul privește conflictele între stat, reprezentat de procurorii care activează în parchete, și infractori, persoane care lezează viața și integritatea uneia sau mai multor persoane, proprietatea, ordinea publică, bunul mers al instituțiilor etc. Codul Penal statuează setul de norme din domeniu.

Medierea

Reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile. Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în fata instanţelor competente, convenind să soluţioneze, pe această cale, orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Acțiune în justiție

Mijlocul legal (sub forma unei cereri) prin care se aduce înaintea instanței conflictul de drepturi nascut din încălcarea unei norme și prin care se solicită constatarea sau realizarea unui drept, fiind condiția necesară ca o instanță să judece.

Instanțe de judecată

Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin instanţe judecătoreşti, care sunt de mai multe ierarhii: judecătorie, tribunal, curte de apel, curte supremă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Este singura instanţă supremă care funcţionează în România, cu sediul în București, fiind organizată în patru secţii (secţia civilă şi de proprietate intelectuală, secţia penală, secţia comercială, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Curţi de apel

Instanţe în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, acestea fiind în număr de 15 la nivelul țării.

Tribunale

Instanțe organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi care au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti. Există câte un tribunal pe județ.

Judecătorii

Instanţe organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Fiecare județ are mai multe judecătorii (în funcție de populația județului).

Tribunale specializate

Instanțe în care se judecă dosare specifice, de exemplu: Tribunal pentru Minori și Familie, Tribunal de Muncă și Asigurări Sociale.

Instanţe militare

Instanţele militare sunt organizate în tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti, și judecă infrucțiuni comise de personal militar.

Parchete

Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează un parchet. În mod similar, pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar. Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea. În acestea își desfășoară activitatea procurorii.

Arbitraj

Persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, investite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie să judece litigiul şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii investiţi constituie, în sensul dispoziţiilor de faţă, tribunalul arbitral. Părţile pot conveni că arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanentă de arbitraj sau de o terţă persoană. Arbitrajul este definit în Codul de Procedura Civilă al României.

Avocatul Poporului

Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice. În activitatea sa, Avocatul Poporului este independent faţă de orice autoritate publică. În exercitarea atribuţiilor sale, acesta nu se substituie autorităţilor publice. Avocatul Poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. Este numit de Senat pe o durată de 4 ani. Mandatul său poate fi reînnoit o singură dată. Instituţia Avocatului Poporului este reglementată de Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Egalitatea în drepturi

Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia romană şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Principiul egalităţii în drepturi este consfinţit de Constituţia României.

Ce sunt drepturile?

Drepturile sunt libertățile acordate cetățenilor pe baza unui sistem juridic, a unui pact social sau a unei teorii etice. Drepturile sunt privite în raport cu anumite grupuri sociale (minorități) sau în raport cu toți indivizii. Drepturile care se încadrează la această a doua categorie, cea a drepturilor universale, se numesc drepturile omului. Drepturile omului sunt libertăți umane fundamentale, bazate pe principiul respectării persoanelor și pe ipoteza că toate ființele umane merită să fie tratate în mod egal și cu demnitate. Deși drepturile omului nu sunt respectate sau aplicate în multe părți ale lumii, toți oamenii de pretutindeni trebuie să beneficieze de ele.

Ce sunt drepturile omului?

Drepturile omului sunt drepturi și libertăți fundamentale de care trebuie să se bucure toate ființele umane, indiferent de naționalitatea, sexul, originea națională sau etnică, rasa, religia, orientarea sexuală sau limba lor ori de alte caracteristici ale acestora. Printre drepturile omului se numără drepturile civile și politice, cum ar fi dreptul la viață, la libertate și la libertatea de exprimare, drepturile economice, sociale și culturale, inclusiv dreptul de a participa la viața culturală, dreptul la hrană, dreptul la muncă și dreptul la educație. Drepturile omului sunt apărate și garantate de legislația și tratatele naționale și internaționale. Declarația Drepturilor Omului reprezintă o viziune a demnității umane care depășește autoritatea și frontierele politice, determinând guvernele să se angajeze să garanteze drepturile fundamentale ale fiecărui om. (Definiție elaborată de Amnesty International, 2015)

Drepturile minorităților

Eforturile depuse de grupurile aflate în minoritate pentru a-și conserva diferențele culturale, religioase sau etnice apărute ca urmare a creării statelor-națiuni în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Recunoașterea și apărarea drepturilor minorităților în temeiul dreptului internațional a apărut pentru prima oară odată cu nașterea Ligii Națiunilor, prin adoptarea unei serii de „tratate privind minoritățile”. La crearea Organizației Națiunilor Unite, în 1945, – pentru a înlocui Liga Națiunilor -aceasta a elaborat, la rândul ei, o serie de standarde, proceduri și mecanisme referitoare la minorități. (Definiție elaborată de Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului , 2010)

Etică

Principiile morale care dictează comportamentul unei persoane sau modul ei de a acționa. Ramură a cunoașterii care se ocupă de principiile morale. (Definiție cuprinsă în Oxford Dictionary)

Privilegii

Un beneficiu sau avantaj special și deosebit de care se bucură o persoană, o societate sau o clasă socială în plus față de avantajele obișnuite de care se bucură ceilalți cetățeni. O putere sau scutire excepțională sau extraordinară. Un drept, o putere, o distincție sau o imunitate deținută de o persoană sau de o clasă socială în detrimentul legii sau dincolo de lege. Privilegiul reprezintă o scutire de sarcini sau de obligații de care se bucură anumite persoane, întrucât legea pleacă de la premisa că posturile pe care le ocupă sau activitățile pe care le desfășoară acestea sunt de așa natură încât necesită tot timpul și atenția lor și că, în lipsa acestei scutiri, persoanele în cauză nu și-ar putea desfășura activitatea astfel încât să servească interesului public. (Definiție din Dicționarul juridic)

Cazierul judiciar

Sistem de organizare și clasificare a fișelor de evidență în care sunt consemnate datele privind antecedentele penale ale unei persoane (sancțiunile penale ce i s-au aplicat, începerea, întreruperea și încetarea executării pedepsei închisorii, liberarea condiționată, amnistia, grațierea, prescripția, reabilitarea etc.), în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a cauzei date privind punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă luată împotriva învinuitului (inculpatului).

Accident de muncă

Evenimentul nedorit care produce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva; vătămarea sănătății sau moartea unui angajat, provocate prin acțiunea, de regulă neprevazută, a unei cauze exterioare victimei în cazul procesului de muncă sau în legătură cu el.

Garantarea dreptului de apărare

Este un principiu fundamental în procesul penal potrivit căruia dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în cursul procesului penal şi a cărui aplicare impune organelor de urmărire penală să asigure părţilor deplină exercitare a drepturilor procesuale legale, să încunoştinţeze pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este învinuit, despre încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

Garantarea libertății persoanei

Reprezintă un principiu fundamental al procesului penal, consacrat în Constituţie, în baza căruia nici o persoană nu poate fi reţinută sau arestată şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii, decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, părţile şi celelalte persoane participante la procesul penal sunt inviolabile, adică asupra lor nu se pot folosi presiuni fizice sau morale, în cadrul cercetării sau în legătură cu declaraţiile pe care le fac.

Acțiunea pețitorie

Este acea acțiune reală imobiliară care tinde la apărarea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar și care privește însuși fondul dreptului ce aparține numai titularului dreptului încălcat, contestat sau nerespectat.

Arbitrajul internațional

Arbitrajul internațional reprezintă modul de reglementare a diferendelor internaționale, în care părțile, printr-o convenție formală, se supun deciziei unei terțe părți în urma unei proceduri contencioase din care rezultă o hotărâre definitivă. Scopul arbitrajului este acela de a hotărî pe baza aplicării regulilor convenite anterior de părți și a dreptului internațional, soluționarea într-un anumit mod a conflictului ivit între ele.

Asistența juridică

Este forma prin care se manifestă dreptul la apărare. Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

Cartea funciară

Sistemul de publicitate imobiliară întemeiat pe identificarea cadastrală a imobilelor; care poate fi colectivă (pentru întreaga construcție) sau individuală (pentru fiecare etaj, apartament sau parcelă de teren având proprietari diferiți).

Decăderea

Reprezintă pierderea unor drepturi ca urmare a unei condamnări sau a neexercitarii unui drept. În materie penală, decăderea este sancţiunea procedurală ce constă în pierderea unui drept procesual care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. În materie civilă, decăderea este sancţiunea procedurală ce intervine atunci când sunt nerespectate termenele legale imperative. Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea, excepţie făcând situaţia în care legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Vacanța judecătorească

Este perioada în care se efectuează concediile de odihnă cuvenite personalului instanţelor, cu excepţia instanţelor în materie penală, pentru cauzele cu arestaţi; în alte materii pentru obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, cererile de ordonanţă preşedinţiala, precum şi în alte cauze considerate urgenţe.


Vocabularul de termeni juridici este în actualizare.