Skip to main content

Statisticile recente au indicat că la nivelul curților de apel, încărcătura medie pe judecător a crescut constant în ultimii 3 ani, la fel și la nivelul tribunalelor și judecătoriilor. Numărul
dosarelor ce trebuie soluționate de un magistrat într-un an este cuprins între 650 și chiar 2.300, potrivit Raportului privind starea justiției 2017 al Consiliului Superior al Magistraturii. Acest fapt este cauzat și de lipsa de informare a populației în legătură cu metodele alternative în justiție pe care le au la îndemână pentru rezolvarea litigiilor.

Pornind de la această realitate, ASSOC, în parteneriat cu ASSOC Sud-Centru și Primăria Comunei Măciuca, și-a propus îmbunătățirea accesului la justiție pentru cetățeni, în special pentru grupuri vulnerabile, precum și îmbunătățirea calității serviciilor de suport, inclusiv asistență juridică.

Cui se adresează proiectul:

  • Persoane sărace
  • Femei vulnerabile
  • Copii
  • Minorități naționale
  • Persoane cu dizabilități
  • Vârstnici
  • Persoane de etnie romă
  • Refugiați

Pe durata proiectului vor avea loc întâlniri în comunitate și focus-grupuri, zonele vizate fiind Centru, Vest, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia. De asemenea, se vor derula campanii regionale de informare, precum și cursuri de formare cu practicieni în domeniu. Scopul proiectul constă în creșterea nivelului de conștientizare, cunoștințe și implicare din partea cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile lor, ceea ce va avea ca rezultat un acces mai facil la procedurile judiciare prin servicii de mediere și consiliere, dar și un grad crescut al metodelor alternative de soluționare a litigiilor.

Regiunile în care suntem prezenți:

  • Nord-Vest: Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
  • Centru: Alba, Sibiu
  • Sud-Muntenia: Argeș
  • Sud-Vest Oltenia: Vâlcea
  • Vest: Hunedoara

Instanțele de judecată din România sunt asaltate cu litigii, ceea ce îngreunează procesul civil. Până la obținerea unei sentințe finale, un justițiabil poate aștepta câțiva ani și poate cheltui sume substanțiale. Alternativa constă în mediere, care este considerată mai rapidă şi, adesea, mai rentabilă decât procedurile judiciare obişnuite, dar și o soluție pentru degrevarea instanțelor, respectiv în arbitraj. Prin utilizarea lor pe cale largă se va îmbunătăți accesul la justiţie pentru cetăţeni, în special pentru grupuri vulnerabile, calitatea serviciilor de suport, dar se va produce și degrevarea instanțelor și parchetelor.

Educație juridică

Campanii de informare
1500 persoane

Asistență juridică

Creșterea accesului la justiție
240 persoane

Metode alternative

Promovare mediere și arbitraj
75 practicieni în drept

Campanii publice

„Caravana Acces la Justiție”

Septembrie 2020
Campanii - Sălaj (Băbebi, Surduc) și Satu Mare (Botiz, Turulung)
Octombrie 2020
Campanii - Satu Mare (Certeze, Bogdand, Hodod) și Sălaj (Ileanda)
Noiembrie 2020
Campanii - Maramureș (Coroieni), Satu Mare (Călinești Oaș) și Sălaj (Poiana Blenchii)
Decembrie 2020
Campanii - Maramureș (Săcălășeni, Săcel, Săliștea de Sus, Vima Mică)
Ianuarie 2021
Campanii - Maramureș (Suciu de Sus) și Bistrița Năsăud (Parva)
Februarie 2021
Campanii - Bistrița Năsăud (Coșbuc, Ilva, Mărișelu)