Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, anual, la 25 noiembrie. Anul acesta, evenimentul a venit cu prezentarea unei realități crude, aceea potrivit căreia pandemia a agravat violenţa domestică prin izolarea multor femei alături de agresori şi îngreunarea accesului la serviciile de intervenţie clasice.

Violenţa domestică face parte dintr-un fenomen mai larg al violenţei împotriva femeilor, cu rădăcini adânc înfipte în sexism, peste care adesea se suprapun şi în alte forme de discriminare cum ar fi cea etnică.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, datele şi rapoartele emergente ale celor din prima linie au arătat că toate tipurile de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, în special violenţa domestică, s-au intensificat. Aceasta este „The Shadow Pandemic” („Pandemia din umbră”) care creşte în mijlocul crizei COVID-19 şi este nevoie de un efort colectiv global pentru a o opri.

Deoarece cazurile COVID-19 continuă să tensioneze serviciile de sănătate, serviciile esenţiale, cum ar fi adăposturile pentru violenţă domestică şi liniile de asistenţă, au ajuns la capacitate maximă. În aceste împrejurări, trebuie să se acorde prioritate abordării acestui fenomen în eforturile de răspuns şi recuperare COVID-19.

Pe măsură ce ţările au implementat restricţii dure pentru a opri răspândirea coronavirusului, violenţa împotriva femeilor, în special violenţa în familie, s-a intensificat – în unele ţări, apelurile la liniile de asistenţă s-au multiplicat de cinci ori.

În ciuda adoptării Convenţiei pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor (CEDAW) de către Adunarea Generală a ONU în 1979, violenţa împotriva femeilor şi fetelor a fost, în continuare, o problemă omniprezentă la nivel mondial. În acest scop, la 20 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin Rezoluţia 48/104, Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor care defineşte drept violenţă împotriva femeilor „orice act de violenţă bazat pe sex care are ca rezultat sau este posibil să producă vătămări sau suferinţe fizice, sexuale sau psihologice femeilor, inclusiv ameninţări cu astfel de acte, constrângere sau privare arbitrară de libertate, indiferent dacă apar în viaţa publică sau în cea privată”.

Comunitatea internaţională şi societatea civilă au stabilit că nu există circumstanţe atenuante pentru violenţa împotriva femeilor şi a fetelor. Acest act criminal şi inacceptabil reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului. Totodată, efectul dăunător pe care violenţa îl are asupra femeilor împiedică progresele în multe domenii, reprezentând un alt obstacol în eradicarea sărăciei, combaterea HIV/SIDA, menţinerea păcii şi securităţii în lume, potrivit www.un.org.

Până în prezent, doar două din trei ţări au scos în afara legii violenţa domestică, în timp ce 37 de ţări din întreaga lume scutesc încă de urmărire penală autorii violurilor dacă sunt căsătoriţi sau, în cele din urmă, se căsătoresc cu victima, iar 49 de ţări nu au în prezent legi care să protejeze femeile împotriva violenţei domestice.

Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată în 2015, recunoaşte, printre altele, egalitatea între sexe şi emanciparea femeilor ca o prioritate-cheie şi promite că „nimeni nu va fi lăsat în urmă”. Obiectivul 5 are ca scop „realizarea egalităţii de gen şi abilitarea tuturor femeilor şi fetelor” şi include obiective specifice pentru a elimina toate formele de violenţă împotriva femeilor şi fetelor. Pentru prima dată, eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a fetelor a devenit o parte esenţială a agendei globale de dezvoltare.

Parlamentul României, prin Legea nr. 30/2016 din 17 martie 2016, a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, şi care a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2016. Convenţia de la Istanbul reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului. Prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor sunt punctele cheie ale documentului, conform https://coe.mae.ro/. A fost semnată până în prezent de 46 de ţări.

Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

La 7 februarie 2000, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 54/134, a stabilit oficial data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.