Skip to main content

La 25 octombrie este marcată, anual, Ziua europeană a justiţiei civile, destinată tuturor cetăţenilor europeni care activează în domeniul justiţiei, sărbătorită începând cu anul 2003, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene.

Ziua este dedicată atât cetăţenilor cât şi studenţilor şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul justiţiei, iar marcarea ei aduce justiţia mai aproape de cetăţeni și îi informează pe aceştia cu privire la drepturile lor.

Una dintre raţiunile care au stat la baza organizării unei astfel de zile a fost aceea că dreptul civil, de exemplu, este omniprezent în vieţile cetăţenilor – la muncă, în relaţiile de căsătorie şi de familie, în achiziţionarea de bunuri şi servicii etc.

Un alt motiv pentru care se marchează această zi este acela că, în general, cetăţenii europeni sunt informaţi în mod inadecvat asupra drepturilor lor şi asupra modului în care funcţionează justiţia civilă – de exemplu, dreptul civil nu apare în general în programele didactice ale şcolilor.

Oficialii Consiliului Europei au arătat că „personajul central al acestei zile, precum şi al tuturor celorlalte zile, nu este sistemul judiciar şi nici măcar reprezentanţii săi, ci trebuie să fie beneficiarul actului de justiţie, cetăţeanul care recurge la acest serviciu public pentru apărarea drepturilor sale”.

Cu acest prilej, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), judecătorul Corina Alina Corbu, a arătat că, mai ales în contextual pandemiei, sistemele judiciare trebuie să rămână un pilon al stabilităţii şi al siguranţei circuitului juridic.

„Ca în fiecare an, data de 25 octombrie marchează Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Deşi anul acesta aniversarea intervine într-un context deloc fericit pentru toate statele participante, cred că semnificaţia unei Zile Europene a Justiţiei este cu atât mai importantă, şi aceasta pentru că sistemele judiciare trebuie să rămână un pilon al stabilităţii şi al siguranţei circuitului juridic mai ales atunci când cadrul social în care funcţionează cunoaşte o perioadă plină de vulnerabilităţi şi o acutizare fără precedent a tensiunilor sociale”, a precizat Corina Alina Corbu.

Ea a afirmat că, din cauza pandemiei de COVID-19, a fost necesară găsirea altor modalităţi prin care să facă activitatea mai transparentă. „Din perspectiva instanţei supreme, multe dintre iniţiativele concretizate pe parcursul acestui an – operaţionalizarea dosarului electronic, a sistemului de transmitere electronică a actelor de procedură, publicarea pe pagina noastră de Internet a întregii jurisprudenţe proprii, reluarea apariţiei publicaţiilor de tradiţie ale instanţei supreme în format electronic şi iniţierea unora noi – nu reprezintă doar o reacţie la criza declanşată de pandemie în toate sferele societăţii, dar şi modul în care ne racordăm la era digitală şi creăm premisele unui serviciu public al justiţiei mai modern şi mai eficient”, a mai declarat președintele ÎCCJ.