Coordonator
Asociația ASSOC

Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC s-a înființat în 1995, la Baia Mare, ca organizație dedicată susținerii persoanelor vulnerabile. În prezent, este printre cele mai active organizații naționale în domeniul economiei sociale și furnizării de servicii sociale. Reforma sistemelor sociale, inovaţia socială și dezvoltarea de proiecte sociale reprezintă coloana vertebrală a asociației, iar, cei peste 20 de ani de activitate, ne-au întărit convingerea că sustenabilitatea sistemului social depinde de promovarea economiei sociale, structurile de acest fel putând să ofere șanse reale persoanelor din grupurile vulnerabile și, totodată, să asigure independența financiară necesară unui parcurs fără sincope. În perioada 2011 – 2016, ASSOC a finalizat implementarea ca solicitant și partener a 18 proiecte din fonduri structurale europene și a înființat peste 70 de structuri de economie socială, care au dus la crearea de locuri de muncă pentru persoane vulnerabile. SES-urile/intreprinderile sociale create au generat peste 300 de locuri de muncă adresate persoanelor vulnerabile. Prin proiectele inițiate, ASSOC a
acționat ca un incubator de proiecte și idei sociale.